Astazi plang. Stau pe balcon si ma uit de jur-imprejur. Sunt in germania. E soare afara. Sunt aici datorita eforturilor mele (si datorita Certa).

Azi am avut paciente de toate natiile: germana, romana, spaniola si italiana. Ultimele trei nu stiau germana deloc. De dimineata am vorbit cu una dintre ele in engleza. Apoi germana cu colegele. Apoi iar engleza cu o pacienta. Apoi a venit cea din Spania si am vorbit putin in spaniola cu ea. La un moment dat ma tampisem. Nu mai stiam sa vorbesc in nicio limba. Uite-asa. Faceam fraze care incepeau in spaniola, conituanu in engleza si se terminau in germana. Wtf C… ai facut un AIT sau ce-ai? Snap out of it. Pana la urma am ramas pe engleza. Oricum chestii medicale nu stiu sa explic in spaniola.

Pe la pranz a mai venit o pacienta. Romanca. Si a trebuit sa ii traduc tot. Apoi a venit si anestezistul si a trebuit sa ii traduc si explic pacientei manevrele si consimtamantul.

La masa a vorbit CA putin cu mine. E tare de gasca, dar timid. Ca mine.O super-combinatie pentru stat de taina. J) Si inainte de raportul de dupa-masa m-a iintrebat cum sta treaba cu FSP… Iar erau toti oberii de fata si a trebuit sa vorbesc in fata lor. Doamne ce emotii aveam…

Tot la raport a zis una dintre oberite ca pacienta a primit lamuririle de rigoare in limba ei materna – multumita mie. Mi-a fugit pamantul de sub picioare. OA m-a mentionat pe mine?! CA m-a privit. Si a dat din cap in semn de multumire. Asta chiar nu mi s-a mai intamplat. Mi-a multumit CA. Mie. Apoi am realizat si eu o treaba. Aici nu ma cunoastea nimeni. Acel „multumesc” e datorita a ceea ce am realizat eu singura. Boah. Wow. Hai ca asta-i o chestie tare.

Si apoi a urmat cireasa de pe tort. M-am dus inapoi la pacienta romanca. Era cu sotul ei. Le-am zis ca programul meu se apropie de final, dar ca locuiesc langa spital si ca daca au nevoie de ceva, pot oricand sa le spuna moaselor sa ma cheme. Si apoi a urmat ceva ce probabil orice medic isi doreste sa auda. Visul.  Sotul ei a zis: „vamultumim mult pentru tot. Ne-ati ajutat atata…” M-a lasat fara cuvinte. Am zambit si am fugit afara din salon. Boaaah. Prea mult pentru o zi. Un pacient mi-a zis mie „multumesc”. Wow. Wow. Wooooow. Dupa cum zice uneori un VIP de-al meu: „carusel de trairi la tine.”

Sunt tot pe balcon. Scriu randurile astea pe telefon.

Multumesc, Germania.

🙂