Azi a fost o zi scurta. Am stat doar pana pe la 1 dupa-masa la spital. Am mers la CA sa ii multumesc pentru tot. A fost de treaba si mi-a mai bagat o data faza aia cum ca sa aplic aici (Stoberg/Eschweiler). Chiar ma onoreaza.

Am luat pranzul la resturantul Living… bunicel.

AÄ SH, KD si MG au fost azi foarte dragute cu mine. Dar am avut o problema cu o pacienta. Bine, normal ca nu am cum sa spun aici ce m-a scos din sarite, dar o sa va povestesc chestia cu idealurile… faza e ca ei nu i-a convenit ca nu a iesit tot, domne, cum visa ea…

Cand eram la liceu am cunoscut un om care m-a marcat. La vremea aia nu am realizat chestia asta, dar ce mi-a zis mie femeia aia mi-a ramas in cap si-n suflet pe veci. Am eu impresia acum ca-s mai desteapta si ca inteleg o parte din ce imi zicea. Nu tot, mai trebuie sa cresc pentru asta. In fine, tipa ramane pe veci „Doamna mea”, pana mor. Zicea ea asa: „Auzi ma C-uta, ai, ma, fata, si tu vreun ideal in viata asta?” „da, doamna, normal ca am. Sa iau si eu BACu’ cu nota buna si sa intru la medicina. Cam la asta visez.” „Zici, ’ai, fata, tampito?” „Da, ma, doamna, da’ ce ma tot frecati la icre cu treaba asta?! Asta vreau. Sa fiu si eu doctorita. Ce as putea sa vreau mai mult decat asta?” Si doamna zambea asa la mine, chestie care ma calca pe nervi. What’s so funny about my dreams?? Ugh. Si ce c***t sa vreau eu mai mult, gandeam.

Intr-o zi tot m-a prins sa stam mai mult de taina pe tema asta.

„Auzi, ma, C-uta, ma, fata, ti-ai tras-o, ma, si tu?”

„Wtf… nu. Ce intrebare-i asta?!?”

„Uite-asa, vreau si eu sa-ti explic tie niste treburi.”

„Legate de sex??”

„Nu, ma, de idealuri. Stii, ma, C-uta, ma, tampito, cateodata noi, oamenii, visam asa o treaba, ni se pune pata pe ceva si atunci ignoram o parte din realitate parca.”

„Aha…si? Ce-are asta a face cu medicina mea?”

„Taci, fata, cand vorbesc. Sa zicem asa, ca o gagica se indragosteste. Si, na, normal ca se gandeste si ea la o relatie cu tipul ala, isi imagineaza cum si-or trage-o. Si viseaza ea mult si bine la asta si…”

„Dar dumneavoastra chiar vi se pune cateodata pata pe o treaba…”

„N-auzi, fata, sa taci cand vorbesc eu? Ce proasta esti, ma, C-uto. Si uite ma ca se intampla. Si e aproape perfect. Cum visase ea. Numai un amanunt difera. Lui ii miroase o masea, sa zicem. Nu-i ceva catastrofal si tipa simte numai o data asa scurt treaba asta, dar gata, idealul e dus. Desi absolut totul in rest fusese cum a vrut ea.”

„Nu pricep.”

„Stiu, fata. Dar asculta tu la mine si baga-n capul ala mic al tau ce zic eu aici. Sa pastrezi pentru mai tarziu. Cand n-oi mai fi eu. Naiba stie, cu canceru’ nu te pui.”

„Haideti, ma, doamna, ca nu patiti nimic. Va iubesc eu prea tare sa va pierd. Nu. Nu va ia Dumnezeu.

„Tare poasta mai esti, ma, C-uto, fata. Ce doctorita o iesit din tine…? Auzi, fata, da’ cu telefonu’ ala smecher al tau cum e?”

„E misto, da…”

„Da ce?”

„E cam mare si nu-mi intra-n buzunar. Da-mi place, doamna, telefonu’ meu, ce-aveti cu el?

„Ce-ar fi, fata, tampito, daca ar fi mai mic cu vreun milimetru sau doi?”

„Ar fi fost bine, dar care-i faza…??”

„Nu stiu, fata, C-uto, tampito, ma gandesc eu asa la idealurile noastre. E bine sa visezi, face bine la suflet. Dar ar trebui sa avem in veder ca daca un lucru pare prea bun ca sa fie adevarat, probabil nu e. Nu putem sa „prindem” idealul. Aluneca printre degete. Si se duce asa ca un balon, toooot mai sus. Daca ne chinuim sa il strangem in brate, se sparge. Si vezi, ma, fata, asa ne pierdem noi sansa la fericire. Zicem ca nu prindem idealul, sau ca a venit cu inca ceva neasteptat la pachet si de atunci restul, toate partile bune, se uita. Un ideal e un balon. Intelegi, ma, copil tampit ce esti?”

„Nu-i, doamna, asa. Eu nu sunt de acord. Eu ma fac doctorita si o sa fiu fericita. ”

„C tu stii ca nevoile noastre se schimba… cateodata in ani, cateodata intr-o clipa.”

„N-aveti dreptate. Hai, gata, ca m-am plictisit. Hai sa facem testele.”

Pacienta e suparata ca nu a iesit totul 100% perfect. Doar vreo 90%. Si pentru acel rest ignora tot ce-i bun. Ignora ca are ceva la care alti oameni doar viseaza. A „prins” idealul altei femei. Ma frustra treaba asta si am mers sa port o discutie cu ea. La final era mai linistita. Bun. Macar atat.

De chestia cu idealurile as putea sa vorbesc ore-n sir. Germania a fost idealul meu. Acum sa iau FSP e idealul meu. Daca iau FSP, cine stie ce-mi mai vine in minte? Si uite cum observ intre timp ca fac si eu ce face pacienta. Imi ignor cele 90%. Doamna ar rade de mine acum. Mi-e dor de ea…

🙂